joi, 7 decembrie 2017

Din Prefaţa cărţii "Şoaptele toamnei cuminţi", apărută recent la Editura InfoRaptArt, semnată de scriitorul Petre Rău

   
Scriitoarea Maria Tirenescu ne invită să-i lecturăm cele patru texte de proză scurtă, în fapt nişte povestioare spuse pentru colecţia noastră de creaţii literare. Prima dintre ele, intitulată „Prima zi de noiembrie”, este istorisirea unei călătorii cu maşina, prilej cu care protagoniştii intră în contact cu nişte autostopiste şi împreună deapănă câteva amintiri comune despre şi dinspre locurile natale.

Cea de a doua , cea mai cuprinzătoare, după mine şi cea mai consistentă, „Păpădia”, este povestirea participării la o nuntă ardelenească, prilej cu care sunt evocate o bună parte din obiceiurile locului privind pregătirea şi desfăşurarea acestui ritual. În scurta povaeste „Fotografiile” protagonista , profitând de nostalgia provocată de prima ninsoare, deapănă o succintă amintire. La fel de scurtă este şi ultima povestire, „O oră de fizică”, în care aflăm istoria unei ore de fizică cu un nou profesor...

Toate cele patru povestiri sunt rupte din realitatea autohtonă, autoarea oferindu-ne fragmente inedite de viaţă autentică. Pivotul central este însăşi naratoarea, toate povestirile făcând probabil parte din arsenalul său memorialistic.

Totul se petrece sub auspiciul unui calm şi al unui firesc pur ardelenesc, nu epatează, nu se întâmplă nimic vibrant, lucrurile curg într-o blândeţe rară, bine încorsetată, un fel de binecuvântare prelungă, trăsătura comună definitorie fiind cea legată de nostalgie.

Manifestând o oarecare pedanterie în arta scrisului, atentă la detalii şi minuţioasă, scriitoarea Maria Tirenescu ne oferă o proză bine scrisă, care satisface pe deplin gustul lecturii.

   


sâmbătă, 2 decembrie 2017

Din lumea copilăriei, de Viorica Alecu

Nimic nu poate înlocui CARTEA, prieten de nădejde al fiecăruia dintre noi. Oricât ar evolua societatea, o carte rămâne peste timp şi, dacă ai răbdare, între coperţile ei găseşti orice te-ar interesa.

Consider că în acest mod a gândit şi autoarea, Maria Tirenescu, ce revine, după Un zâmbet pentru fiecare, apărută în 2014, cu un nou titlu Copii de ieri, copii de azi în 2017. Informare şi recreere pentru toate vârstele, redevenim, şi noi adulţii, copii.Sub pretextul unor întâmplări vesele din viaţa unor copii, începând cu grădiniţa, despre care un personaj literar spune că „la grădiniţă era mai frumos”, în raport cu prima zi de şcoală, unde dascălul clasei întâi pare „un bunic”.

Cunoscătoare a sufletului copiilor, atât din familia de cadre didactice din care face parte şi autoarea, cât şi din propria experienţă ca dascăl şi mamă, ştie să umble cu delicateţe la sufletul copiilor, suflet pe care îl înţelege atât de bine şi pe care-l prezintă şi cititorilor cărţilor sale. Dovada ce demonstrează puterea acestui act este răbdarea cu care se apleacă asupra fiecărui „eveniment” din viaţa personajelor pe care ni le prezintă şi în acest volum nou apărut.

Copilăria este un izvor nesecat de „evenimente”, aşa cum ne-a demonstrat-o şi povestitorul Ion Creangă în „Amintirile”, atât de cunoscute fiecărui cititor, spune „...Hai mai bine să vorbim despre copilărie, căci ea singură este veselă şi nevinovată. Şi, drept vorbind, acesta-i adevărul”... Acelaşi lucru îl afirmă şi Tudor Arghezi în „Cartea cu jucării”, precum şi Lucian Blaga în „Hronicul şi cântecul vârstelor”, clipe pline de adevăr scrierile Mariei Tirenescu.

Prin simpla lectură deconectează şi educă prin întâmplări mai mult sau mai puţin amuzante.
Viaţa oamenilor şi animalelor de companie se prezentă şi în cartea Copii de ieri, copii de azi unde Dondonel – Câine rău – un cocker bătrân şi „pistruiat” mănâncă biscuiţi şi bomboane jucându-se cu copiii.
„Merită să încerci” ne prezintă pe cele două surori care, cu doar 8 bani, au mâncat seminţele pe care le cumpărase sora mai mare, datorită bunăvoinţei unei vânzătoare care a înţeles că fetiţa voia seminţe, dar nu avea bani suficienţi, devenind deosebit de darnică.

Andrei şi Cornel erau „singuri acasă” încercându-şi talentul de bucătari gătind „mămăliguţă” pe care găinile vecinului au mâncat-o chiar dacă a fost fierbinte şi vecinul i-a certat: „Mâncaţi voi şi lăsaţi-mi găinile în pace!”.

Fetiţa din clasa a cincea, mai mare, pregăteşte „pături”, o mâncare bazată tot pe mămăligă, dar cu brânză. Cu toate peripeţiile prin care au trecut, „Păturile voastre sunt foarte bune”, a apreciat tata, munca fetelor ce sunt deosebit de încântate de lauda primită.

Tendinţa moralizatoare nu iese în evidenţă, deşi este prezentă şi în „Concertul”.

Vocabularul utilizat de autoare face posibilă trecerea cu uşurinţă în inima cititorilor cărora le este destinată în mod deosebit această carte plină de trăiri intense prezente în „Vânt de libertate” text ce contribuie la educaţia patriotică absentă parcă în zilele noastre din literatura pentru copii şi, pot afirma, că şi din şcoală.

Interesant este că totul „curge” uşor, încât cititorii rămân cu plăcerea simţită în primul rând datorită talentului de povestitor al autoarei pricepută în a înlănţui fapte „banale” şi a le transforma în adevărate „evenimente” deosebit de palpitante.

Cititorilor nu le rămâne decât să parcurgă, în clipe de răgaz, aceste bijuterii adevărate ale unei literaturi destinate „copiilor” de toate vârstele.

Lucian Blaga spune, în „Trei feţe”: „Copilul râde: «Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!»”.

 Copiii iau în serios orice ar face şi, dacă nu mă credeţi, parcurgeţi alături de personajele din carte întâmplările respective şi veţi redeveni copii.

Nastasia Savin: Copii de ieri, copii de azi, de Maria Tirenescu

          Maria Tirenescu is an author of haiku, tanka, haibun. She is present in a lot of anthologies in Romania an, also, abroad.
          The most recent book, Children fron yesterday, children for today, appeared at Zeit Publishing House of Brăila, 2017. it is a book of stories, where the main theme is childhood, their plays and the innocence of the childhood.

          Maria Tirenescu este o autoare de haiku, fiind prezentă în numeroase antologii atât în ţară, cât, ma ales peste hotare. Cea mai recentă apariţie editorială, Copii de ieri, copii de azi, apărută la Editura Zeit, din Brăila, 2017, este o cate de povestiri în care tema principală o constituie copilăria, joaca, inocenţa.

          Încă din prefaţa, intitulată sugestiv, Din lumea copilăriei, fiind semnată de către Viorica Alecu, descoperim că este vorba despre o carte unde, „sub pretextul unor întâmplări vesele din viaţa unor vlăstare, despre care un personaj literar spune că «la grădiniţă era mai frumos», în raport cu prima zi de şcoală, unde dascălul clasei întâi pare «un bunic»”. (p. 5).

          Volumul Mariei Tirenescu, Copii de ieri, copii de azi, conţine 17 povestiri: Ai putea, Difuzorul, Vânt de libertate, La grădiniţă, Prima zi de şcoală, Întâmplări cu pui de găină, Merită să încerci, Ursul, Deformaţie profesională, Ziua Unirii Principatelor, Vacanţă la mare, Concertul, Lady de Venera City, Cum se face păpuşă, Păturile, Mămăliguţă şi Paparada. Astfel, se întâlneşte ideea deja vehiculată conform căreia, pentru un scriitor, copilăria reprezintă, probabil, cea mai provocatoare temă deoarece, în ciuda treecerii ireversibile a timpului, reuşeşte să redea acele elemente care te fac pe tine, cititorul de azi, să te gândeşti cu plăcere şi cu o uşoară nostalgie la acele vremuri: „Când nu-i era solicitat ajutorul, Roxana se juca cu pisoii, Îi aranja în şir, ca la grădiniţă, îi sevea cu mâncare, le spunea poveşti şi-i încuraja să sară peste obstacolele pe care fetiţa le găsea prin gospădăria bunicilor: o perie, o cutie în care fusese îngheţată, o periniţă sau hiar bucăţele de lemn rămase de la atelierul bunicului.” (p. 13).

          Copilăria, fazele acesteia, aşa cum este prezentată de către Maria Tirenescu, constituie o stare a transformărilor rapide ale copilului ce se caută pe sine, cercetează zona de confort şi cautăp a o depăşi, a o lărgi, a explora tot ceea ce este în jur.

          Vocabularul utilizat este simplu, se foloseşte sectorul denotativ al limbajului, expresivitatea este destul de puţin întâlnită, autoarea preferând autenticitatea stărilor în locul artificiilor de limbaj.


          Cartea poate fi încadrată în lecturile copilăriei, fiind o modalitate pentru cititor de a se întoarce în trecut.

duminică, 26 noiembrie 2017

Ce bine că am cont pe Facebook!

Am publicat, în urmă cu două săptămâni, o schiţă cu titlul SPRAY CU ALOE VERA. După câteva zile, am găsit comentariul: "I want to work with you”. L-am sters. Nu ştiu cum ar fi interpretat cititorii.



Acel cetăţean, care locuieşte în Mirpur Khas, mi-a scris pe Messenger: “Hi How r u”. I-am răspuns: “I want not working with you!”. A urmat un şir de precizări din care am dedus că e activist pentru drepturile omului şi mă invită să caut pagina lui de Facebook.



Am folosit Google Translate, pentru că nu ştiu limba engleză. Îmi traduce mai repede, chiar dacă greşeşte, decât pot eu să traduc cu ajutorul dicţionarului. I-am scris că eu nu vreau să lucrez! Sunt pensionară şi fac doar ce vreau. Nu cunosc abrevierile lui.



După ce trimit răspunsul, opresc laptopul, încep să râd. Singură, pentru că nu erau prin preajmă decât pisicile. Pakistanezul a văzut titlul şi a crezut că e ceva ştiinţific. Că doar nu şi-o fi tradus toată schiţa!








duminică, 5 noiembrie 2017

Căutând un bancomat

Ana închise uşa garajului şi urcă repede în maşină. După mai bine de patruzeci de ani de la cumpărarea primei maşini de spălat, Albalux 7, fabricată la I. M. Cugir, au decis să cumpere una automată. Motivul? Nu mai găseau furtune cu care să le înlocuiască pe cele vechi. Muncitori care să o repare, alte piese, găseau uşor. De câţiva ani, nu se mai fabricau maşini de spălat semiautomate.

Ana promisese că, din economiile ei, contribuie cu cinci sute de lei, restul să fie achitat din fondul comun, adică pensii.

Au ajuns repede la magazin, s-au uitat la produse, au analizat ofertele şi s-au decis, mai exact spus, a decis domnul, care e maşina pe care să o cumpere. Când să achite, constată că banii Anei sunt pe card. Oferta era pentru cei care achitau cash preţul obiectului cumpărat.

Se gândesc puţin şi:

- În maşină! Mergem la bancomat!
Au oprit la poarta fabricii. Bancomatul parcă dormea. Foarte greu executa câte o comandă din program. Ana era nemulţumită. Textul era scris cu negru pe un fond cu o fotografia unei păduri toamna, cu nuanţe de roşu. Era dificil de citit. Ana îşi scoase din poşetă ochelarii şi se calmă puţin.

După mult timp, pe monitor apare, scris în trei limbi, întrebarea pe care ea a tradus-o „durează prea mult?”, cu două variante de răspuns. Nu mai întâlnise această situaţie şi se gândea. Între timp, se apropie o tânără. Ana o întrebă, mai mult din politeţe, ce ar putea să răspundă. Înainte de a spune un cuvânt, tânăra pune degetul pe varianta „nu”. Cardul Anei sări din bancomat.

Nevrând să-şi verse năduful pe tânără, luă cardul, deschise portiera maşinii şi comandă:

- Mergem la bancă!
Soţul Anei porni maşina şi, în câteva minute ajunseră la bancă.

Pentru a câştiga timp, femeia scoase din poşetă şi ochelarii odată cu cardul. De data asta, nu a avut nevoie de ochelari. Pe monitor vedea aceeaşi imagine cu pădurea, dar nuanţele erau mai blânde şi textul era mai mare şi mai negru. Operaţiunea a durat foarte puţin.

Totuşi, Ana simţea nevoia să-şi verse oful. Intră şi se duse la funcţionara care era liberă în acel moment.

- Cu ce vă pot ajuta?
- Am intrat doar să vă povestesc ce am păţit!
Cu banii în poşetă, doamna urcă în maşină şi în scurt timp achitară maşina de spălat. Casiera a aflat, când completa documentele, care e cel mai avantajos mod de a extrage banii de pe card.