Cum a învăţat Ioana să scrie la maşină

În România anului 1967…

Pentru că nu a fost admisă la Litere, Ioana, colega mea de liceu, a trebuit să-şi găsească un loc de muncă. Şcoala Specială avea un post vacant de secretară. Ioana, singura solicitantă a postului, a fost angajată.

Fată serioasă, ea a învăţat repede ce are de făcut. Rămăsese o singură problemă: scrisul la maşină.

Tatăl meu, învăţător cu multă experienţă, era director. Într-o zi, el îi dă Ioanei un curs de pedagogie şi-i spune:

- Avem o singură carte de pedagogie şi trebuie să o dăm celor şase profesori. Va trebui să o multiplicăm.

Tata îi arătă secretarei începătoare cum să aşeze indigoul, cum să introducă hârtia în maşina de scris şi-i arătă cum funcţionează maşina.

A doua zi, Ioana se prezentă cu foile scrise. Puţine, cu greşeli, cu ştersături…

Au urmat eforturi şi concentrare. Multă muncă…

Într-o zi, tata îi cere secretarei să-i arate cât a scris. Ioana se prezentă cu foile. Avea un teanc destul de mare.

- Am ajuns la pagina 50. Acum e mai bine?

- Aşa mai merge… Nu trebuie să mai scrii. Ai suficientă experienţă. Te vei descurca. De fapt, nu aveam nevoie de încă un exemplar al cărţii, dar trebuia să-ţi dau un motiv ca să înveţi repede să scrii.