miercuri, 27 octombrie 2010

Kitty

Eram supăraţi cam de o lună. Cineva îl otrăvise pe Bobiţă, motanul nostru negru cu „papion” alb.

- Ce-au avut cu el? Era cuminte, chiar se temea de oamenii pe care nu-i cunoştea.

- Să nu mai văd pisici negre în curtea mea!, spunea Andrei. Ajunge câţi pui a făcut Kitty! O să aduc eu un motan alb!

Îmi părea rău după Bobiţă. Abia împlinise patru ani. Era frumos, mare, pata albă de sub barbă, căreia îi spusesem „papion”, era o carte de vizită. Vecinii ştiau că acel motan este al meu şi, dacă le intra în curte, nu-l alungau. Nu făcea nimic rău. Din contră, când lăsam puii de găină la soare, eram siguri că nici o pisică străină nu va îndrăzni să dea iama în ei.

Ideea de a avea un alt motan nu mă încânta. Refuzam chiar să mă gândesc la aceasta. Sau speram să aibă Kitty un „băieţel”. Poate în anul care vine...

Într-o zi, plecăm la rude, lângă Orăştie. Mătuşa Firuca are o pisică albă cu pete colorate. Lângă pisica mătuşii, o grămadă de pisoi. Când ne văd, aceştia fug.

Andrei pleacă să-l ajute pe unchiul Cornel şi eu mă apropii încet de pisoi. Nu mai fug. Reuşesc să-i număr: sunt cinci. Exclam, fără voie: „Kitty nu a avut niciodată mai mult de patru pui!” Încerc să-i pozez, dar ei nu stau în loc. Îşi văd de joaca lor.

Merg să văd ce mai e nou în gospodărie, grădină... Povestesc cu mătuşa. Ajungem şi la capitolul „Pisici”. Îi spun de Bobiţă.

- Dacă vrei, îţi dau eu un pisoi.

- Nu cred că vreau. Sunt drăguţi şi jucăuşi, dar pisica mea are un pui de o lună.

- Ăştia mănâncă tot ce le dau.

- Şi pisicuţa noastră, Steluţa, începe să mănânce: lapte, brânză, dar nu şi carne.

Se întoarce Andrei cu unchiul. Vede pisoii.

- Mi-a spus Mioara că v-a murit motanul. Nu vrei un pisic?, îl întreabă mătuşa Firuca.

- Dacă mănâncă singuri...

- Da, mănâncă. Mergeţi şi vă alegeţi!

Mergem la poarta spre grădină, acolo unde pisoii se joacă. Andrei pune mâna pe cel mai mare:

- E pisică, spun eu.

- De unde ştii?

- Are trei culori.

Andrei verifică.

- Ai dreptate. Dar ăsta?

- Tot pisică.

- De unde ştii? Că are trei culori?

- Sigur. Aşa e şi Steluţa noastră. Are o pată galbenă în frunte.

- Care e motan?

- Ăsta.

- Cel mai mic?

- Da. Vrei să îl luăm?

- Sigur.

Îl verifică. Apoi, vrea să se convingă că pisoiul mănâncă singur şi o întreabă pe mătuşa lui. Ea confirmă. Tăviţa în care fusese mâncarea pisoilor e goală.

Nu mai zăbovim. Dacă i se face foame pisoiului, cum ne descurcăm?

La început, pisoiul a fost liniştit. Apoi, a început să se foiască. Îl deranja zgomotul motorului, chiar dacă nouă ni se pare că maşina „toarce” frumos.
Încerc să-l calmez pe pisoi, dar încă nu are nume. Cum să mă adresez?

- Stai cuminte, Fernando!

- Nu îmi place numele ăsta!, spune Andrei.

- Ferdinand e mai frumos, dar cam lung.

- Să-i spunem Fredy!

- Poate Fredie, ca lui Fredie Mercury.

- Nu, F, R, E, D, Y. E mai scurt.

- Bine, accept eu. Stai liniştit, Fredy! Stai cuminte, că imediat intrăm în Orăştie. Poate ţi-e somn şi adormi la mine în mâini. Sunt curioasă cum te va primi Kitty.

Fredy ţinea gura deschisă. Îi era cald. Poate şi sete. Am încercat să-i ud gura cu apă plată. (Aveam în maşină.) Fredy a închis gura doar câteva minute, cât timp a dormit.

Ajungem acasă. La vederea lui Fredy, Kitty se îndepărtează, nu înainte de a se răsti la noul venit. Steluţa îl cercetează şi dă semne că ar vrea să se joace.

Poate că lui Fredy îi e sete, foame... Oricum, aveam o sticlă cu lapte primită de la mătuşa. În primul rând, puii. Puţin lapte nefiert în vasul pisicilor. Apoi, într-un alt vas, lapte pentru Kitty.

După ce şi-au potolit setea, încerc să îl apropii pe Fredy de Kitty. Aceasta nu îl acceptă. Nu o mai acceptă nici pe Steluţa. E inutil să insist.

- Am reuşit să o îndepărtăm şi de puiul ei, spun cu părere de rău. Şi Fredy nu cred că mănâncă. Vezi cât e de mic pe lângă Steluţa?

Încerc să-i explic lui Kitty că are doi pisoi, că ambii sunt ai ei. Dar Kitty nu mă ascultă. Ştiu că pot fi liniştită în privinţa Steluţei, dar îmi pare rău că nu îl pot ajuta pe Fredy. Mă consolez cu gândul că Steluţa se ocupă de noul sosit şi le asigur un loc de dormit: un preş în spatele uşii, acolo unde am văzut că preferă să doarmă Steluţa.

În dimineaţa următoare, încep tratativele cu Kitty. „Kitty, tu eşti pisica mea bătrână. Eşti cuminte şi înţeleaptă. Vezi că pisoii au nevoie de tine. Când vrei ceva, vii la geam şi îmi ceri. Acum te rog să ai grijă de puiuţii ăştia. Îmi pare rău de ei. Ţie nu?” Cât timp o mângâi şi vorbesc cu ea, stă liniştită. Dar pleacă atunci când se apropie de noi unul dintre cei mici. „Trebuie să fac ceva! Pisica are lapte şi puii sunt flămânzi. Trebuie să încerc!”

- Andrei, nu ţi-e milă de Fredy? Vino şi ajută-mă!

- Ce să fac?

- Eu o ţin pe Kitty şi tu pune-l pe Fredy să sugă!

La început, pisica s-a zbătut, dar când s-a convins că nu scapă, a stat cuminte. Eu îi explicam că aşa trebuie să fie o mamă bună. De când era mică, ea mă privea în ochi atunci când îi vorbeam. Poate înţelege ce-i spun, poate îi place tonul calm al vocii mele. Important e că stă liniştită.

După ce am considerat că Fredy e sătul, am eliberat pisica şi i-am dat, ca recompensă, o bucată de peşte şi puţin lapte.

A doua zi, reiau tratativele cu Kitty. O mângăi pe cap, pe mustăţi, sub barbă, vorbindu-i calm. Între timp, îi spun lui Andrei să-l aducă pe Fredy. Mă aşez pe un scaun, o iau pe Kitty în poală şi Fredy se repede să sugă. Îi spun lui Andrei să o aducă şi pe Steluţa. Kitty a mai avut pui. Cum reuşea să-i alăpteze pe toţi?

Cu Steluţa în mână, Andrei îşi ia un scaun şi o apropie de Kitty. Încearcă să o ajute să sugă. Sug amândoi pisicii, pe rând. Până la urmă, cu puţin efort, am reuşit să-i aşezăm pe ambii pisoi să sugă în aceaşi timp şi Kitty nu s-a mai zbătut. A primit, e drept, o recompensă materială, nu numai laude şi mângâieri. Oricum, noi ne-am distrat la gândul că suntem ca într-un film cu doi pensionari care hrănesc doi pisioi.

Ne vedem fiecare de treburile zilnice, dar avem timp să privim la pisici. Fredy e acum când cu Kitty, când cu Steluţa: Kitty îl mângâie şi-l hrăneşte, iar cu Steluţa învaţă să lupte. Din hrana specială pentru pisici mănâncă toţi trei, fiecare are câte un vas cu lapte şi, în plus, toţi primesc carne de pui sau peşte. Kitty e o mamă foarte bună.

Niciun comentariu: