joi, 14 februarie 2013

Dulceaţă de ardei



          Într-o seară, Ana avu impresia că aude o voce la poartă. Ezită o clipă. La scurt timp, auzi soneria. Porni spre poartă, ştergându-şi mâinile cu prosopul de vase.

            - Eu sunt, doamnă Ana! Rodica!    V-am adus să gustaţi ceva. N-aţi auzit când v-am strigat…

            - Nu eram sigură. Fierbea ceva pe aragaz, spălam o farfurie…

            - V-am adus să gustaţi dulceaţă de ardei… V-am spus că fac.

            - Mi-ai spus, dar nu pişcă?

            - Puţin, dar se mănâncă lângă carne, cu friptură. Petrică al meu o mănâncă cu peşte.

- Mulţumesc! Ce borcănaş frumos ai! Ca o amforă.

- Îi leg un şnur tricolor şi i-l trimit lui Dragoş, în Spania.

- Dacă e aşa, îţi dau borcănaşul înapoi!

- Să-mi spuneţi dacă v-a plăcut!

- Sigur, dimineaţă! Acum fug să opresc focul.

- Bună seara! Vorbim mâine!

Ana ajunse în fugă şi opri focul. Avusese noroc. Sosul nu scăzuse prea mult.

- Cu cine ai vorbit la poartă? Ce borcănaş drăguţ!

- Rodica mi-a adus ceva. Gustă, dar cu grijă!

Mihai luă o linguriţă, se uita cu milă la borcănaşul din mâna sa.

- Nu cred că îmi ajunge pe o măsea…

Pentru că soţia lui i-a atras atenţia să fie grijuliu, a luat puţin, numai cât un bob de strugure. A mestecat puţin şi a izbucnit:

- Asta e iute! Ce dulceaţă ai mai văzut tu să pişte aşa?

- E dulceaţă din ardei iuţi! Dacă e aşa de iute, eu nu mai gust.

- Acum, gustă şi tu! Măcar să ştii ce să-i spui mâine vecinei…

Ana îşi luă inima în dinţi şi luă o furculiţă. Atinse cu ea dulceaţa şi o puse pe vârful limbii. Nu-i plăcea să mănânce iute, dar dacă dădea întâmplător de un gogoşar iute, nu-l arunca, mânca măcar jumătate, având grijă să ia mai multă pâine. Pentru că prima încercare nu a fost suficient de concludentă, a mai luat puţină dulceaţă. A doua încercare a reuşit: dulceaţa era şi dulce, şi iute.

În ziua următoare, Ana a avut ocazia să le prezinte copiilor, care au venit de la oraş, dulceaţa. Le-a spus tot ce ştia în legătură cu acel preparat şi i-a îndemnat să guste. Lucian a fost încântat. Imediat a gustat şi Gabriela.

- Ştii că e interesantă dulceaţa asta?

- Hai să facem şi noi!

- Mergi să ceri reţeta?

- Imediat, că tot trebuie să-i duc borcănaşul!

În câteva minute, Ana reveni cu reţeta. Copiii erau hotărâţi să facă şi ei o porţie, măcar să îşi trateze prietenii.

Săptămâna a trecut fără evenimente deosebite, liniştite, ca la ţară. Copiii de la oraş au pus la cale un plan despre care nu au spus nimic.

Sâmbătă, de dimineaţă, suna telefonul şi Ana a alergat să răspundă. Mihai dădea apă căţelului.

- Sărut-mâna! Am sunat să vă anunţăm că venim în vizită.

- Aşa se cade, să nu ne luaţi pe nepregătite.

- Ne vedem pe la amiază!

- Vă aşteptăm!

Înainte de amiază, o maşină a oprit în faţa porţii. Din ea au coborât Lucian, Andrei şi, după ei, mergea repede şi Gabriela cu Ioana în braţe. Fetiţa era supărată că nu i-au cumpărat ce a vrut ea de la magazinul la care au oprit în drum spre bunici. A uitat de supărare imediat ce a văzut-o pe bunica zâmbind.

Ca de obicei, gălăgie, râsete, întrebări la care nu răspunde nimeni, răspunsuri la întrebările mai vechi… Copiii pun stăpânire pe binoclul bunicului şi merg să vadă „obiective” de pe uliţă, iepurii vecinului, omizi, frunze „cororate”…

- Mamă, nu-i aşa că ai o cratiţă în care faci numai dulceaţă?

- Ştii foarte bine că am…

- Am găsit ardei frumoşi, cum îmi plac mie. Vreau să încerc reţeta de la tanti Rodica. Am adus cam tot ce trebuie. Unde e reţeta?

Ana găseşte reţeta, Gabriela pune zahărul în cratiţă, stoarce lămâia, pune oţetul şi e nedumerită:

- Mamă, nu ţi se pare că zahărul nu se udă suficient?

- Merg să o întreb pe Rodica! Până atunci, curăţaţi ardeii!

Ana trece strada şi îi povesteşte vecinei. Se găseşte greşeala: trebuie 0,750 l de oţet, nu  0,750 ml, cum scria pe foaie.

- Şi repet, spune Rodica, să vă feriţi de aburi! Să deschideţi uşa şi geamul!

- Am înţeles! Ne descurcăm!

Ana revine cu reţeta. Apoi, le dă indicaţii Gabrielei şi lui Lucian:

- Mai bine duceţi afară cratiţa atunci când vreţi să puneţi ardeii, să nu vă doară ochii!

- Aşa o să facem!

Când a terminat de adunat frunzele uscate din grădină, Ana a văzut că dulceaţa era deja în borcane. A primit un borcănaş din care să-şi trateze musafirii pretenţioşi.


Niciun comentariu: