miercuri, 5 februarie 2014

Pălăriile



            Într-o zi, Nelu intră în casă. Văzându-l, soţia lui izbucni în hohote. Bărbatul era nedumerit.
- De ce râzi cu aşa poftă?
- Cum să nu râd? Eşti îmbrăcat sport şi ai pălărie neagră de fetru. Ţi se pare că se potrivesc?
- Nu mi-am găsit căciuliţa şi e frig. Cum era să plec fără ceva pe cap?
- Ştii, văzându-ţi pălăria, mi-am amintit o întâmplare care a avut loc, cu mulţi ani în urmă, într-un magazin de pălării. Eram cu tata şi cu fratele meu. Ei au probat  pălării şi eu, plictisindu-mă, am luat de pe un raft o pălărie roşie cu boruri mari şi mi-am aşezat-o pe cap. Când m-am apropiat de oglindă, tata m-a întrebat dacă îmi place pălăria. Am răspuns că am vrut doar să văd cum arăt cu ea.
- Măcar ţi-a plăcut?
- Nu în mod special. Nu cred că m-aş fi simţit bine ştiind că îmi micşorează unghiul de vedere. Apoi, aerul misterios despre care citisem că dă purtarea unei astfel de pălării nu mi se potrivea. Eu aveam o fire deschisă, comunicativă. Aşa că, am schimbat pălăria. Până s-au hotărât bărbaţii ce să cumpere, am luat o pălărie mică, bordo şi m-am uitat în oglindă. Parcă era mai practică. Tata a vrut să mi-o cumpere. Am refuzat, spunând că pardesiul meu e bleumarin şi nu pot purta prea multe culori în acelaşi timp. Îmi plăcea roşu, iar fularul şi poşeta mea erau roşii.
- Nu te puteai hotărî.
- Aşa era. Tata ar fi vrut să îmi cumpere ceva. Am probat o bască bleumarin, dar prea semăna cu cea pe care o purtam în timpul liceului. Nu era interesantă.
- Şi nu ţi-a cumpărat nimic.
- Mama mi-a povestit, după câţiva ani, că tata a fost foarte necăjit că n-am fost de acord să-mi ia o pălărie. Lui îi plăcea cum îmi venea pălăria aceea în stil vânătoresc, dar eu n-am fost de acord cu achiziţionarea ei. Tata i-a spus mamei că regretă că nu a fost hotărât. Trebuia să cumpere ceea ce îi plăcea lui şi să mi-o dea cadou. Mama i-a dat dreptate. Şi, dacă mă gândesc, poate aş fi acceptat, chiar dacă era bordo. Cu siguranţă, maro sau kaki nu mi-ar fi cumpărat tata.
- Ai rămas fără pălărie şi mai râzi de mine?
- Nu de tine râd, ci de combinaţia trening, pantofi sport şi pălărie neagră, de intelectual.
Nelu a plecat să-l plimbe pe Spic, câinele lor ciobănesc german, în timp ce soţia lui a luat un album cu fotografii. I s-a făcut dor de copilărie.

Niciun comentariu: